Peste 10 ani, ce speri să știe copilul tău? Poate să aibă încredere în sine, să își facă prieteni, să își exprime nevoile cu respect și să gestioneze conflictele fără agresivitate. Acestea sunt competențe care nu apar în catalog, dar care influențează profund calitatea vieții. În acest articol povestim despre ce este diferit într-o tabără de Comunicare Nonviolentă și de ce mulți părinți o consideră una dintre cele mai valoroase investiții în dezvoltarea copiilor lor.
„Yey! A venit vacanța!” Strigă copiii și adolecenții, iar părinții se întreabă „unde îmi trimit copilul în vacanță?” și „ce program să îi fac?” Așa e. În fiecare vacanță, părinții caută experiențe care să le aducă bucurie copiilor lor, experiențe pe care le găsesc în tabere de aventură, sportive, de limbi străine, de programare. Toate sunt valoroase. Și totuși, există o întrebare care ne preocupă pe mulți dintre noi cei care suntem părinți:
Cum îl ajut pe copilul meu să se descurce cât mai bine cu emoțiile, conflictele și relațiile?
Pentru că, indiferent ce profesie va avea peste ani, va avea nevoie să știe să își exprime nevoile, să își gestioneze frustrările, să colaboreze cu ceilalți, să spună „nu” cu respect, să își facă prieteni și să construiască relații sănătoase. Acestea sunt exact competențele pe care le antrenăm într-o tabără de Comunicare Nonviolentă.
Ce este diferit într-o tabără de Comunicare Nonviolentă?

În multe tabere, copiii și adolescenții învață să facă ceva: să joace un sport, să creeze, să exploreze natura sau să dezvolte o abilitate nouă.
Sunt Lăcrămioara Ocunschi și de mai bine de 10 ani organizez tabere pentru copii și adolescenți. Din 2022, organizez și tabere pentru copii și adolescenți în care activitățile taberei au ca piloni elementele comunicării nonviolente și vreau să îți împărtășesc din experiența mea.
Într-o tabără de Comunicare Nonviolentă, ei învață ceva ce vor folosi în fiecare zi a vieții lor: cum să fie în relație cu ei înșiși, cu cei dragi și cu ceilalți.
Nu facem doar activități, ci antrenăm și o abilitate de viață importantă: relaționarea cu ceilalți.
Învățăm cum să gestionăm conflictele fără să rănim, cum să ne exprimăm nevoile fără să cerem cu forța, cum să ascultăm cu atenție, cum să colaborăm și cum să ne facem auziți fără să ridicăm vocea.
Într-un mediu sigur, cald și plin de joc, adolescenții și copiii descoperă că vulnerabilitatea poate fi o formă de curaj, iar diferențele dintre oameni pot deveni o sursă de conectare, nu de separare.
Relațiile nu se învață din teorie
Copiii și adolescenții nu învață comunicarea din prezentări și definiții. Ei învață din experiențe, din jocuri, din provocări, din situații reale. În tabără apar neînțelegeri, apar emoții puternice, apar momente de cooperare și de bucurie. Iar toate acestea devin oportunități de învățare.
Nu vorbim doar despre empatie. O practicăm.
Nu vorbim doar despre respect. Îl trăim.
Nu vorbim doar despre cooperare. O experimentăm zi de zi.
Cum arată o zi într-o tabără?
O zi începe de obicei cu energie, cu exerciții ușoare, mic dejun și ,
Urmează cerc de deschidere al zilei care aduce conectare, apoi jocuri, activități în natură, provocări de echipă și ateliere interactive în care adolescenții și copiii explorează teme precum încrederea în sine,judecățile, emoțiile, nevoile și dorințele, prietenia, identitatea, colaborarea, leadershipul și gestionarea conflictelor.
Activitățile durează 60- 90 de minute, iar între activități există timp pentru conversații autentice, râsete, joacă și prietenii noi. Este timp de pauză. Pauza este foarte importantă în integrarea concluziilor trase din activități.
Seara aduce reflectarea cu momente speciale: foc de tabără, jocuri de grup, povești, experiențe care îi ajută pe participanți să integreze ceea ce au descoperit peste zi. Ritualuri simple de exprimare a celebrării și recunoștinței ne ajută să încheiem seara.
La finalul fiecărei zile, copiii nu acumulează doar informații. Acumulează experiențe, încredere și amintiri.
Emoțiile copiilor au nevoie de spațiu
Mulți copii cresc auzind: „Nu mai plânge.” „Nu te supăra.” „Lasă că trece.” În tabără, copiii descoperă că toate emoțiile au un loc și un rost. Învață să recunoască ce simt, să înțeleagă ce nevoi se află în spatele emoțiilor lor și să exprime aceste nevoi într-un mod care creează apropiere, nu conflict.
Pentru mulți dintre ei, aceasta este una dintre cele mai valoroase lecții pe care le primesc.
Adolescenții au o mare nevoie de apartenență și să se înțeleagă ei
Adolescența este perioada marilor întrebări: Cine sunt? Unde îmi este locul? Cine mă înțelege?
În tabără, adolescenții descoperă un spațiu în care pot fi ei înșiși fără teama de a fi judecați.
Întâlnesc oameni care îi ascultă, îi respectă și îi încurajează să își găsească propria voce. Nu le spunem cine să devină.
Îi însoțim în procesul de a descoperi cine sunt.
Ce ne spun părinții după tabără?
Împărtășesc câteva din gândurile părinților care ne-au spus:
„Parcă îl aud folosind alte cuvinte când este supărat.”
„A prins mai mult curaj să spună ce își dorește.”
„L-am văzut mai încrezător.”
„Și-a făcut prieteni cu care vorbește și acum.”
„A venit acasă cu povești și cu dorința de a se întoarce.”
Și chiar așa e. Avem copii care revin pentru a treia oară în taberele noastre. Unii diintre ei au fost inițial la tabăra pentru copii, iar acum vin la taberele pentru adolescenți.
Peste 10 ani, ce speri să știe copilul tău?
Poate îți dorești să fie un elev bun. Poate îți dorești să aibă succes profesional. Dar, dincolo de toate acestea, probabil îți dorești să fie un om care:
- are încredere în sine;
- știe să spună ce gândește fără agresivitate;
- poate construi relații sănătoase;
- rezolvă conflictele fără violență;
- cere ajutor atunci când are nevoie;
- rezistă presiunii grupului;
- își cunoaște valorile;
- își respectă propriile limite și pe ale celorlalți.
Acestea sunt competențe care nu apar în catalog, dar care influențează profund calitatea vieții. O tabără durează câteva zile. Uneori efectele ei durează ani.
Poate că peste ani copilul nu își va aminti fiecare joc sau fiecare activitate, dar este foarte posibil să își amintească atmosfera, prieteniile create, curajul descoperit în sine și sentimentul că a fost acceptat exact așa cum este.
O vacanță care dezvoltă și inima, nu doar mintea
– Lăcră, vreau să îmi aduc copilul în tabăra voastră și anul ăsta pentru că … voi faceți tabere “soft”, mi-a spus la telefon un părinte. Am scris despre asta într-un articol despre abilitățile soft.
În taberele noastre ne jucăm, explorăm natura, râdem, ne facem prieteni și trăim aventuri, dar nu facem militărie. Aducem structură și reguli de conviețuire pe care el agreăm cu toții. Cultivăm ceva ce îi va însoți pe copii și adolescenți toată viața: capacitatea de a construi relații sănătoase cu ceilalți și cu ei înșiși.
Așadar … nu știm dacă peste ani își vor aminti toate activitățile din tabără, dar sperăm să își amintească sentimentul că au fost văzuți, ascultați și apreciați pentru cine sunt. Iar uneori, acesta este începutul unor transformări care durează o viață.
„Poate că a venit timpul să privim taberele nu doar ca pe o modalitate de a ocupa vacanța copiilor, ci ca pe spații de creștere umană. Să alegem și să susținem experiențe care dezvoltă empatia, cooperarea, responsabilitatea și încrederea în sine. Cu fiecare copil care învață să își exprime nevoile fără agresivitate și să îi asculte pe ceilalți cu respect, contribuim la o cultură a relațiilor sănătoase. Iar aceasta este o investiție care ne privește pe toți.”
Lăcrămioara Ocunschi, trainer& coach, fondatoare Școala de dragoni, membru în consiliul Asociației pentru Comunicare Nonviolentă
Dacă vrei să afli mai multe despre taberele organizate:
– tabăra pentru copii 7-12 ani (clasa 0 – V) aici
– tabăra pentru adolescenți 13-18 ani (clasa VI- XI) aici



No responses yet