web analytics

Comunicarea din corp: o călătorie de conectare autentică articol scis de Maria Stoica

Marshall Rosenberg, creatorul Comunicării Nonviolente (CNV), mai numea acest tip de comunicare „comunicare din inimă”. În teorie, asta suna minunat, dar pentru mine a fost nevoie de ceva timp să înțeleg că „inima” se află în corp, nu în minte. Cu alte cuvinte, deși învățasem să-mi exprim emoțiile și nevoile verbal, ele rămâneau de fapt doar concepte mentale, deconectate de trăirea lor reală în corp. Pentru câțiva ani, această disociere dintre minte și corp a complicat și mai mult comunicarea, creând confuzie: aveam un limbaj nou și corect, dar nu era susținut și de o exprimare nonverbală autentică. Am observat că noul meu mod de comunicare producea mai degrabă deconectare, ceea ce m-a frustrat și dezamăgit. „De ce nu înțeleg cei dragi cât de minunat comunic eu acum?”, mă întrebam.

A durat ceva (vreo 5 ani așa) până am realizat unde era blocajul. Nu știam să simt emoțiile acolo unde se întâmplă ele de fapt: în corp. Comunicarea mea devenise, așadar, ca o programare pe computer: corectă, dar fără viață. Am înțeles că am nevoie de instrumente care să mă ajute să-mi reînnod legătura cu propriul corp și cu emoțiile. Primul pas a fost focusing-ul, o metodă de autoreflecție care începe cu ceea ce simți la nivel senzorial în corp. Cu sprijinul unui facilitator, am învățat să descifrez mesajele acestor senzații. Am descoperit amintiri și experiențe din trecut care îmi influențau deciziile din prezent, convingeri vechi și profunde și emoții acumulate de-a lungul timpului și neexprimate. Sunt recunoscătoare pentru susținerea pe care am primit-o în acest proces de la Luiza Ștefan, cea care mi-a fost alături timp de doi ani în călătoria mea de autocunoaștere.

Următorul pas a fost terapia prin dans și mișcare, care a adus o transformare profundă a sistemului meu nervos. Am învățat să ies din starea de alertă continuă și să mă relaxez, ceea ce mi-a permis să experimentez senzația de siguranță în corp. Dacă focusing-ul a adus la suprafață durerea, rușinea, furia sau jalea, dansul mi-a permis să le eliberez prin mișcare. În cadrul metodei 5 Rhythms și în atelierele Anei Maria Guguian, am avut pentru prima dată sentimentul de a fi cu adevărat în siguranță. Am descoperit că empatia, care se află în cortexul prefrontal, nu poate fi accesată în starea de alertă (luptă sau fugi). Dansul mi-a redat siguranța fizică și emoțională necesară pentru a comunica autentic.

Odată ce am revenit la practica CNV din această stare de reglare emoțională, întreaga mea comunicare s-a transformat. Empatia curgea natural și fără efort, prezența mea devenind mai valoroasă decât cuvintele. În mod surprinzător, cei din jur mi-au oferit un feedback total diferit de cel inițial – se simțeau ascultați, apreciau calmul meu, simțeau iubire și înțelegere.

Abia acum pot spune că am experimentat, nu doar înțeles, ce înseamnă comunicarea „din inimă” despre care vorbea Marshall. Tot ce am învățat în cei cinci ani de la trainerii CNV (căror le sunt de asemenea recunoscătoare!) a căpătat o semnificație nouă și mai profundă. Pentru mine, dansul și mișcarea rămân ancore fundamentale de auto-conectare. Ele sunt baza pentru a mă exprima autentic și a asculta cu tot corpul ce vine de la ceilalți. Și, bineînțeles, călătoria de învățare continuă!

Maria Stoica, membru în Consiliul Director al ACNV, este pasionată de potențialul de transformare a conflictelor în oportunități de exprimare a diversității și a creativității, precum și de găsire a unor soluții inovative la probleme complexe. Folosind principiile Comunicării Nonviolente, mediază conflicte și oferă programe de coaching si ateliere de grup pe tema gestionării eficiente a conflictelor.

Categories:

Tags:

No responses yet

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *