A fi  în conversație cu pământul pe care trăim

Recent am aflat că părinții mei au decis să vândă o parte din pământul lor.
Pământul pe care l-au moștenit de la bunicul meu și de la străbunicul meu înaintea lui.
Asta înseamnă că familia noastră este în conversație cu această bucată de pământ deja de cinci generații.
Pământul care ne-a oferit hrană, plante de leac, loc de joacă, aer curat, adăpost, siguranță, și în acest fel îngrijind unele dintre cele mai esențiale nevoi umane legate de bunăstarea noastră fizică, precum și de nevoile de autonomie și apartenență.
Pământul pe care l-am numit Acasă, din care am fost parte și care a fost parte din noi.
Pământul care va fi în curând acoperit cu beton, servind drept parcare sub mâinile noului proprietar.

Simt cum mă cuprind valuri de melancolie și doliu atunci când mă gândesc la bunicul meu, care la 87 de ani la 7 dimineața sapă șirurile de cartofi perfect aliniate. Simt reverență atunci când mă gândesc la suveranitatea strămoșilor tocmai datorită faptului că au întreținut această conversație cu pământul. Au știut să observe și să asculte, să identifice nevoile pământului pentru a prospera și pentru a oferi întregii familii și uneori, chiar și comunității, suficiente resurse esențiale pentru supraviețuirea lor.

Cu toate acestea, astăzi ne luăm la revedere, facem primii pași într-un ciclu nou. În cazul nostru, acest pas era anticipat și cel mai probabil inevitabil. Solul era deja poluat din cauza mediului înconjurător, era doar o chestiune de timp înainte ca acesta să fie înghițit în burta flămândă a tendinței de construcție artificială din secolul al XXI-lea care este într-o creștere continuă. Modul în care este concepută societatea modernă ar putea servi confortului și eficienței, dar cu prețul sufocării pământului, făcându-l mai puțin capabil să respire și să ne asigure oxigenul esențial, adoptarea practicilor de agricultură industrială epuizează solul de fertilitatea sa și, în cele din urmă, rupe legătura noastră cu Natura, propria noastră sursă. Cu cât se aduce mai multă conștientizare spre acest subiect, cu atât apar mai multe practici regenerative și asta este ceea ce îmi aduce speranță.

Acest eveniment, dizolvarea unei relații apropiate, războaiele și haosul în desfășurare din lume mă fac să mă întreb cum fac față pierderii? Cum țin doliul?

Învăț din ce în ce mai mult cât de des sentimentele inconfortabile pot deveni copleșitoare și aflu cât de multe modele de comportament am dezvoltat pentru a mă ascunde de sentimentele profunde de angoasă, rănire, frângerea inimii și durere.

Dr. Marshall Rosenberg vorbește despre doliul conectat la viață.

Simțim sentimentele, dar rămânem conectați cu nevoile profunde, mai degrabă decât să rămânem blocați în gândirea noastră de judecată sau de învinovățire.

Dacă rămân cu ea, pot ajunge la punctul în care sunt capabil să disting clar în conștiința mea între durerea nevoii nesatisfăcute și frumusețea nevoii în sine.

Dr. Rosenberg ne-a învățat că, rămânând conectați la nevoile umane universale, putem evita vechiul obicei de învinovățire, acuzații, resentimente și deconectare. ¹

Cu această înțelegere recunosc în mine nevoile de conectare, atenție și îngrijire. Și permit ca durerea pe care o simt să fie căsătorită cu celebrarea vieții.

În înțelegerea și experiența mea, nimic nu se pierde cu adevărat, totul se transformă într-un fel sau altul. Adesea, viețile noastre devin atât de saturate, încât apare nevoia de a crea un spațiu gol, în care poate pătrunde ceva nou. 

Și asta mă face să mă gândesc din nou la legătura noastră întreruptă cu Natura. În același timp, îmi aduce speranță și inspirație să știu că există încă unele culturi izolate bazate pe natură care modelează un stil de viață eco-centric în locul celui larg răspândit ego-centric, în care oamenii nu se consideră separați de natură, ci doar partea umană a acesteia. Speranța alternează cu durerea.

Trăind o viață aliniată cu anotimpurile, acordând o atenție deosebită ritmului Naturii, putem observa cum lumina alternează cu întunericul, odihna alternează cu creșterea, chiar și viața alternează cu moartea, una nu poate exista fără cealaltă. Întunericul și frigul iernii ne cheamă să ne întoarcem spre interior, să fim în liniște, să încetinim, să ne odihnim, să ne recalibrăm și să facem loc primăverii, pentru viață nouă, idei noi, începuturi noi și creștere continuă.

Zilele se lungesc deja și încet putem simți căldura Soarelui pe pielea noastră și auzim corul păsărilor din zori. Odată cu revenirea primăverii ² vine momentul plantării semințelor. Și când sunt îndeplinite condițiile potrivite, viața va apărea dintr-o sămânță uscată, coaja tare va crăpa și se va deschide în fața vitalității miraculoase care era ascunsă adormită în ea. Și toți avem această vitalitate în noi, folosind cuvintele lui Martha Graham:

“Există o vitalitate, o forță de viață, o accelerare care se traduce prin tine în acțiune și există doar unul ca tine  în toate timpurile, această expresie este unică, iar dacă o blochezi, nu va exista niciodată prin niciun alt mediu; va fi pierdut. Lumea nu o va avea.”

Cu aceste cuvinte ne invit pe toți să ne întrebăm

Ce fel de semințe îmi doresc să plantez?

Poate vrem să plantăm copaci, poate vrem să începem să creștem o grădină cu alimente sau să plantăm niște flori într-un ghiveci pe balconul nostru. Indiferent dacă putem săpa cu mâinile în pământ sau nu, dacă avem sau nu acces la pământ, toți avem acces la propria noastră grădină interioară a Sufletului. Putem să plantăm întotdeauna noi semințe în propriile noastre inimi. S-ar putea să nu avem puterea sau resursele pentru a schimba felul în care lumea din jurul nostru este modelată, dar putem întotdeauna să începem să cultivăm o abundență de grădini și păduri înfloritoare în interiorul nostru. Poate că vrem să plantăm semințe de empatie, compasiune, iubire, bunătate, conștiință, pace, claritate, respect și multe altele. Orice am alege, fie să îngrijim grădinile noastre interioare cu dragoste și devotament.

O sa las aici un citat și o rugăciune în forma unei melodii care îmi aduce inspirație.

Pe măsură ce stabilim intențiile, ținem delicat în mâinile noastre atât nevoile personale, cât și pe cele ale Familiei noastre Umane.

Inimile noastre sunt ramuri în devenire, pe măsură ce îngrijim toată viața. Întoarceți Pământul și pregătiți patul de grădină pentru orice lucru pe care îl creșteți. Așteptați Momentul Divin pentru a planta semințele. Nu ne putem grăbi grădinile sau creșterea noastră. Predați-vă înțelepciunii Pământului. 3

Balázs Gáspár-Daradics (Balu) – Membru în Consiliul Director al ACNV și facilitator pentru Comunicarea Nonviolenta, pasionat de a aprinde flacăra empatiei în inimile oamenilor.
Cu o educație în domeniul artelor vizuale, consideră curiozitatea, creativitatea și imaginația ca fiind abilități esențiale pentru a ajunge la deplinătatea noastră umană, astfel încurajează și inspiră tinerii în această direcție prin munca sa ca lucrător de tineret.
El se simte acasă în Natură, unde aparținem și cu care suntem interconectati. Crede că este o mare nevoie de a restabili echilibrul cu Natura la nivel personal și colectiv.
Student în designul de permacultură, iar prin explorările sale, caută feluri în care aceste principii din permacultură pot fi adoptate în relațiile interumane și comunități regenerative.

Surse:

1 – Nonviolent Communication and Grief by Alan Seid / NVC
2 – Astronomically speaking, the first day of spring is marked by the spring equinox, which falls on March 20 / Almanac.
3 – Mahada Thomas © Mother Tongue Ink 2024 from pg 62 in We’Moon 2025